Ayurveda – “Ştiinţa Prelungirii Vieţii”
Ayurveda este o ştiinţă populară de vindecare fiind bazată pe puterea energetică a plantelor medicinale ce are rădăcini foarte îndepărtate în timp, fiind revelată de marii înţelepţi şi profeţi ai Indiei cu mai bine de 5000 de ani înainte de Christos.
Îmbinarea armonioasă între ştiinţa modernă şi tratamentele populare a stat la baza progresului actual al medicinei. Ayurveda a integrat armonios toate tehnicile moderne de vindecare fiind o medicină pe cât de flexibilă pe atât de eficientă. Ea are un sistem ce determină calitatea şi puterea vindecătoare a plantelor bazat pe legile naturii şi apoi individualizat pentru fiecare fiinţă în parte, în funcţie de tipul său constituţional.
Ayurveda înseamnă “Ştiinţa prelungirii vieţii” şi insistă asupra unei discipline spirituale şi etice pentru a dobândi un mental sănătos şi o dezvoltare armonioasă a personalităţii.
Teoria Ayurvedică ne spune că sănătatea rezultă din armonia interioară a fiecaruia. Pentru a fi sanatos trebuie sa realizezi un echilibru armonios intre scopul vieţii, gândurile, sentimentele şi acţiunile pe care le faci. Dacă manifeşti gânduri şi emoţii negative, corpul va reacţiona sub forma semnelor de boală. Aceste sentimente odată eliminate vor îndepărta rădăcina bolilor.
Trebuie să învăţăm să ne bucuram sincer de tot ce ne ofera viaţa şi să înţelegem că orice exces ne poate lua aceasta bucurie, făcând posibilă apariţia bolii.
Cuvântul vedic pentru imunitate înseamnă “iertare a bolii”. Boala ne da semnalul că ceva trebuie să se schimbe în mintea şi în sufletul nostru. Acest lucru este posibil atâta timp cât oamenii îşi amintesc de natura lor divină, plină de iubire şi puritate.
Ca şi în învăţăturile marilor creştini, aceasta “Ştiinţă a Vieţii” (Ayurveda) ne învaţă că iertarea ne face puternici şi că imortalitatea este posibilă.
Kerala – Paradisul plantelor medicinale
Remediile naturale bazate pe plante medicinale sunt capabile să restabilească dezechilibrele corpului nostru fizic, psihic şi mental, să ne expansioneze şi să ne vindece. Această vindecare va produce schimbări importante în gândirea noastră schimbându-ne viaţa.
Aceste preparate nu sunt medicamente ci suplimente alimentare. Ele sunt 100% naturale şi nu conţin nici un fel de substanţe chimice, vindecarea apărând în urma alchimiei substanţelor active din plante în corpul nostru.
Vă oferim aceste remedii preparate din plante, rădăcini aromate, răşini şi uleiuri esenţiale în măsura stocului disponibil şi la comandă.





